Ce favorizează materializarea

Gândurile noastre crează din starea cu emoțiile pe care le avem în prezent.

Starea noastra are o anumita vibrație, este un câmp energetic cu care noi atragem situații și persoane în viața noastră. În fiecare moment ACUM creem ceva nou. Din STAREA de BUCURIE de viață, de recunoștință și acceptare a ceea ce avem în prezent vom crea cu ușurință dorințele noastre. Dacă avem o stare joasă emoțională de tristețe și nemulțumire vom crea situații în care vom simți asemenea emoții și mai puține dorințe dorite.

Cele enumerate mai jos te ajuta să înțelegi procesul de materializare:

1.Încrederea în Puterea Gândului: Gândul este o energie cu o anumită frecventă. Noi putem materializa dorințe dar și situații mai putin bune dacă gândim din frică și neîncrederea în sine. Un gând negativ ar fi bine să nu îl repetăm. Gândul și cuvântul tău are putere în manifestare. Lucrează la egoul tău și nu transmite în univers și nimănui emoții și gânduri de vibrație joasă. Ceea ce transmiți se va întoarce la tine, așa numit „ Efectul bumerang“
Repetă mental, spune afirmații.
2.Recunoștința : Fi recunoscator pentru orice lucru pe care îl ai deja și fă cu bucurie și cu pasiune tot ce trebuie să faci. Practică de mai multe ori pe zi recunoștința. Starea de mulțumire este o stare înalta de frecvența. Te vei transforma într-un magnet de bunăstare. Mulțumește tuturor pentru orice serviciu pe care ți-l oferă și Lui Dumnezeu care lucreaza prin oameni.  
3.Comportamentul :  Acesta este însoțit de emoții positive cu vibrație înalta sau emoții negative care au vibratii joase. Tolerează, iartă, ai milă și compasiune și gândeștete la “ Legea cauzei și a efectului“ înainte de a reacționa și a acționa. Cauzează intentionat karma positivă prin fapte pozitive și dăruire. Iubește-ti aproapele si iubeste-te pe tine insuti. Nu răni un suflet și nu călca liberul arbitru nimanui nici cu gândul. Nu ignora când cineva are nevoie de ajutor. Fi atent cum reacționezi. Fi optimist și blând!
4.Conștientizări   Indiferent în ce situație de viață te afli nu căuta să te victimizezi. Când ești victimă nu ești un co-creator bun, te afli într-o vibrație joasă. Acceptă situațile prezente din viața ta. Nu învinova-ti pe nimeni pentru situatiile in care te afli și nu te învinovăți. Din experiențe și suferințe evoluăm. Fă conștientizări ceea ce ar trebui să schimbi la tine sau în jurul tău. Respectă legile divine.  
5Starea vibrationala: Ridică-ți starea ta vibraționala pentru a putea să creezi și să atragi lucruri frumoase în viitor. Lucruri „ciudate“ se întamplă când ai o stare vibrațională joasă. O stare de bine și de recunoștință atrage asemenea experiențe. Te poate ajuta să îți ridici vibrația: muzica, hobby-urile, contactele sociale, sport, plimbări în natură, marea și muntele.
Efortul tău se merită.
6.Vizualizarea: Vizualizează țilul sau dorința pe care o dorești cu emoția ca si cum sa îndeplinit deja. Repetă vizualizarea proiectului si țilului sau a dorintei pana la îndeplinirea lor. Vizualizarea are putere de materializare.  
7Schimbă credințele tale și perspectiva din care vezi viața   Nu te indentifica cu mintea și cu părerile tale actuale. Universul este nelimitat în manifestare Mintea este limitată. Crede în miracole! Lucreaza cu afirmatii positive la rețeaua ta neuronala timp îndelungat. Dezvoltarea personală și spirituală te ridică la nivelul de abundență care trebuie doar accesat.
Poti citi cărti pe tema de abundentă și succes și să iei parte la webinare și cursuri pe tema aceasta. Cum să devenim abundenți și cum să ne păstrăm aceasta, se învață. Lipsurile și săracia sunt o vibratie joasa cu care putem rezona sau nu.  
8Subconștientul: Lucrează cu un terapeut ca să eliberezi anumite programe din subconștient. Atragi anumite situatii și oameni și ai diverse provocări în viată, deoarece  acestea au rădăcinile și cauzele în trecut și sunt memorate în subconștient și karma ta. Vindecarea emoțiilor din traume , a rănilor sufletești este benefică. Uneori folosim anumite fraze care atrag săracia și provocarile. De ceea ce conținem depinde ce avem în viată. 
9.Credința: În fiecare din noi sălășluiește o parte din Dumnezeu. Este Spiritul Puterea-Scânteia Divina din interiorul nostru, Sinele divin. Acesta însoțește sufletul în corpul uman până la plecarea lui de pământ. Sufletul este condus mai mult de mintea noastră și mai puțin de Spiritul nostru.
Conectează-te mental și comunică cu Spiritul din inima ta. El este Dumnezeu atotștiitorul, atotcreatorul, te simte, te aude și știe tot ce este mai bine pentru Binele tău cel mai înnalt. El comunică prin ideile tale și instict și poate să îți aducă situații favorabile după planul tău divin și karma ta.
Experientele noastr depind de gandurile, cuvintele, faptele noastre.
Acceptarea fiecarui comportament ne aduce bine in viață.
Tot ceea ce vrei, cere sa fie dupa Voia Lui Dumnezeu și nu a ta.
Facă-se Voia Ta Doamne
Tot ceea ce suntem, putem face si realizăm este meritul și Slava Domnului.
Urmează comportamentul, caracterul și învătăturile Lui Iisus Hristos.
  • Toate acestea au efect în viața ta, în jurul tău și în întreg universul. Fiecare schimbare a ta în bine, este o schimbare în toate planurile.
  • Abundența și Prosperitatea este O STARE pe care o putem accesa cu emotii de vibrație înalte de IUBIRE și BUCURIE mulțumire și recunoștință pentru tot.
  • Trăiește în bucurie de viață, apreciază și minuneazăte de tot și toate ca sa te poți bucura în viitor de tot ceea ce vei primi.
  • adună karma pozitivă: cu fapte bune, dăruire, iertare și acceptarea tuturor oamnenilor așa cum sunt fără să îi judeci. Judecata îți face karma negativă.
  • te poti transforma într-un magnet și să atragi situații minunate în viață.
  • Iubește totul așa cum este fără să vrei să schimbi ceva și trăiește în pace mulțumită, fericită și recunostcatoare pentru șansa de viață într-o lume care îi aparține Lui Dumnezeu.
  • Sufletul și corpul tău, trăirea și respirația sunt al Tatălui Ceresc cel care ne-a creat și trimis pe pământ să ne corectăm și să evoluăm.

Te binecuvantez și îți doresc Abundeță în tot și toate!